Relieful

Teritoriul comunei Tazlău se desfășoară pe două zone distincte și anume: Zona Carpaților Orientali și Depresiunea subcarpatică a Tazlăului, elemente de topografie locală și geomorfologie care definesc acest ținut într-un mod aparte.

Zona carpatică, ce face parte din regiunea munților cu altitudine mijlocie, este caracterizată de numeroase culmi montane ce se înscriu în lanțul munților Goșmanului, cu vârfuri cuprinse între 500-600 m și 1200-1442 m.

Relieful este puternic fragmentat în văi scurte și masive izolate, culmile fiind orientate pe direcție vest – est. Vârfurile sunt împădurite, divizate de afluenții din cursul superior al Tazlăului Mare. Altitudinea maximă din teritoriu este de 1442 m (vârful Cracu Geamăna), care reprezintă un important nod orografic al Culmii Runcu Stânelor, din care se desprind două puternice brațe laterale: Munceii Uture și Măgura Tazlăului.

În continuare, zona deluroasă subcarpatică străjuiește ulucul depresionar al Tazlăului Mare, prin dealuri alungite și nu foarte semețe, cu înălțimi cuprinse între 400-600 m: Dealul Fluturelui (535 m), Dealul Scaunelor (532 m) , Dealul Crucii (522 m).

Satul Tazlău se desfășoară ca o poiană pitorească, înconjurată de dealurile Chetronea, o prelungire a Obcinei Bârnișului (575 m),  și Dealul lui Andoni (Gelandonia), pe stânga Tazlăului, iar pe dreapta râului stă de strajă Măgura Tazlăului, cu vârfurile Măgura Mare – 875 m și Măgura Mică (Măguricea) – 704 m, un promontoriu bine împădurit și cu o înfățișare impresionantă, alcătuind fundalul peste care se suprapune satul Tazlău.

Litologia

Profunzimea solurilor este redusă în zona munților înalți, unde subsolul stâncos este o prezență constantă, aceste stânci fiind deseori expuse la suprafață. În corpurile de pădure, profunzimea solurilor este mult mai mare, favorizând dezvoltarea vegetației forestiere. Solurile din clasa spodosolurilor de tip brun de pădure și cele din clasa cambisolurilor cu tipurile sol brun acid și sol brun eu-mezobazic oferă condiții optime pentru creșterea speciilor de foioase predominante în această zonă. Solurile cambice din zonă au o fertilitate modestă și sunt specifice pășunilor și zonelor de pădure. În zona subcarpatică, putem identifica o varietate de tipuri de soluri, printre care se remarcă argiluvisolurile, acoperite de pajiști, fânețe și trupuri de pădure. Pe terasele de luncă ale Tazlăului întâlnim clasa solurilor neevoluate, care reflectă stadiul lor inițial de formare și dezvoltare. Pe văi și la baza versanților apar soluri aluviale și coluviale și sporadic soluri de tip lăcoviște, influențate de pânza freatică. În plus, pe versanții dealurilor subcarpatice se găsesc soluri de înțelenire, cu o textură mai argiloasă, dar cu o fertilitate limitată.

Dimensiuni climatice

Teritoriul comunei Tazlău se bucură de un climat specific regiunilor muntoase și deluroase subcarpatice. Clima este de tip temperat-continental, cu caracteristici distincte ce influențează viața localnicilor și mediul înconjurător. Un aspect important al climatului din zona comunei Tazlău este reprezentat de precipitațiile abundente, care contribuie la menținerea unui mediu fertil și bogat în resurse naturale. Iarna este lungă, iar primăvara și toamna sunt de obicei scurte, oferind un cadru variat și interesant pentru activități agricole și de recreere.

Diferențele climatice între zona montană și cea subcarpatică sunt evidente. În timp ce zonele mai înalte se bucură de un climat rece și umed, zona subcarpatică, în special ulucul depresionar în care se află satul, beneficiază de un climat mai uscat, mai dulce și de “adăpost”. Aici, precipitațiile sunt mai reduse cantitativ, iar anii de secetă excesivă sunt rar întâlniți. Apele freatice situate la mici adâncimi, numărul mare al izvoarelor și adâncimea mică a fântânilor confirmând acest fapt.

Temperaturile medii anuale variază între 6-8°C în zona subcarpatică deluroasă și la nivelul fundului de vale, pe culmi ajungând la valori de 3-4°C. În luna ianuarie, cea mai rece din an, temperatura medie este cuprinsă între -30 C și – 50 C iar media lunii iulie coboară de la 190 C în sud la mai puţin de 180 C în nord. Cantitatea medie anuală de precipitații oscileză între 600 mm în sudul deluros (cca 600 mm înregistrate la Balcani) și nordul submontan: 783 mm la Tazlău.

Cețurile reprezintă un alt fenomen meteorologic specific zonei, fiind frecvente în special în sezoanele intermediare ale anului. De multe ori, întreaga vale este acoperită de o negură densă, care limitează vizibilitatea la o mică distanță. Apariția cețurilor este favorizată de inversiunile termice locale, care se formează în mod regulat în depresiunea Tazlăului. Aceste fenomene meteorologice contribuie la crearea unei atmosfere misterioase și pitorești în zona comunei Tazlău, contribuind la diversitatea și frumusețea ei.

Hidrografia și consecințe în peisaj

Hidrografia reprezintă un element esențial al peisajului natural, iar bazinul hidrografic al Tazlăului Mare este un exemplu edificator în acest sens. Cu o suprafață de peste 370 km², acest bazin hidrografic se întinde în unitatea montană carpatică și deluroasă subcarpatică, beneficiind de importante resurse de apă. Rețeaua hidrografică este asigurată atât de râul principal, Tazlăul Mare, cât și de râuri secundare autohtone și variate pânze de ape subterane.

Râul Tazlăul Mare, “fratele mai mare” al Tazlăului Sărat, ambele din bazinul hidrografic al Trotușului, străbate o distanță de 85 km (dintre care 68 km în zona subcarpatică) având izvoarele în Munții Goșmanului la o altitudine de aproximativ 1.120 m.

Bazinul superior al Tazlăului Mare vine în contact cu bazinul Nechitului spre nord, cu bazinele Tarcăului și Asăului la vest, iar spre sud cu bazinele pârâului Frumoasa și râului Tazlăul Sărat. La est limita a fost stabilită convențional, acolo unde râul părăsește sectorul montan și intră în depresiunea subcarpatică, la nivelul localității Tazlău, de unde începe sectorul mijlociu al râului – de la confluența pârâului Peștiosu cu râul Tazlău, unde sunt secționate ultimile cute ce aparțin orogenului-aliniamentul dintre culmile Obcina Bărnișu și Obcina Mare.

Cea mai mare parte a afluenților râului Tazlău provin din partea dreaptă a bazinului său montan. Aceștia își au izvoarele în unitatea montană și se remarcă prin pâraiele Negru, Geamăna, Șoimul, Tulburele, Stuhu, Limpegiorul și Cociorvei. Cu lungimi ce nu depășesc 10 kilometri, acești afluenți se disting prin debite relativ constante, contribuind semnificativ la alimentarea râului principal.

Pe de altă parte, afluenții proveniți din partea stângă a râului Tazlău sunt caracterizați de lungimi mai reduse, sub 5 kilometri, dar de o importanță majoră în ceea ce privește aportul de apă. Printre aceștia se numără Vulpea, Comarnic, Frăsiniș, Ciunget și Rotăria. De asemenea, pâraiele Brusturatul, Peștiosul și Racila (cu punctul de confluență în satul Frumoasa din comuna Balcani), completează tabloul divers al afluenților din stânga râului Tazlău, prezentând debite reduse și inconstante, uneori reducându-se la dimensiuni de torenți, cu un regim hidrologic corespunzător.

Apele stătătoare, reprezentate prin iazuri amenajate în scop piscicol, de dimensiuni modeste, oferă un cadru natural pitoresc, cu o varietate de peisaje și specii acvatice.

Apele de adâncime sunt prezente în regiune, cu izvoare ce pot apărea de-a lungul unor linii de falie, cum este cazul izvoarelor de la Tazlău. Aici, întreaga zonă este bogată în ape de infiltrație, având izvoare cu ape sărate, sulfuroase  și feruginoase, în zona de luncă şi pe terasele râului Tazlău şi săracă în zona deluroasă.

Apele freatice din zonă sunt alimentate în primul rând din precipitații. Nivelul hidrostatic al stratului acvifer freatic prezintă oscilații mari în funcție de precipitații, fiind interceptat la adâncimi mai mari de 3 – 4 m de la cota terenului natural, adâncimea pânzei freatice variind în teritoriu de la 1 m până la 10 – 15 m și chiar mai mult în sectorul deluros subcarpatic.

Izvoarele minerale. Un aspect remarcabil al zonei Tazlău îl reprezintă formațiunile salifere de vârstă miocen inferior – oligocen – eocen, care fac ca în numeroase puncte să apară frecvent izvoare sărate (Neagra, Slătioara, Limpegioru) și sulfuroase (la poalele dealului Măgura Mică, în punctul La Borghiz), care sunt mărturie a bogăției geologice a regiunii.

Peisajul natural. Vegetația, flora și fauna

Vegetația specifică zonei montane carpatice se regăsește predominant sub forma pădurilor, cu două etaje distincte: conifere și fag. La limita dintre acestea, putem observa pădurile de amestec, formate din specii de foiase și conifere. Printre speciile care compun aceste arborete specifice se numără fagul (Fagus sylvatica), bradul (Abies alba) și molidul (Picea abies). Din linia a doua peisajului natural tazlăuan amintim câteva specii de arbori care contribuie la frumusețea și unicatul acestui loc: pinul silvestru (Pinus sylvestris), paltinul de munte (Acer pseudoplatanus), ulmul de munte (Ulmus glabra), carpenul (Betula pendula) și frasinul (Fraxinus excelsior), dezvoltate diseminat în arboretele de brad și fag. Stejarul este o specie rar întâlnită în zona Tazlău, fiind mai răspândit în apropierea pâraielor Cociorvei, Neagra și Nucu. Arinul negru (Alnus glutinosa) se dezvoltă pe sectoarele de luncă ale pâraielor și în locurile cu umiditate excesivă din apropierea satului. Acesta preferă locurile joase, umede și umbroase, fiind o prezență comună în peisajul din zona Tazlău.

Mesteacănul (Betula pendula) și plopul tremurător (Populus tremula) sunt două specii care nu respectă legea etajării vegetației forestiere și sunt răspândite pe tot teritoriul.

Printre speciile rare întâlnim Tisa (Taxus baccata), o plantă ocrotită prin lege datorită rarității sale, fiind declarată, de asemenea, un monument al naturii.

Printre speciile de arbuști întâlnite se numără alunul (Corylus avellana), salcia căprească (Salix caprea), călinul (Viburnum), socul roșu (Sambucus racemosa), socul negru (Sambucus nigra), păducelul (Crataegus monogyna), scorușul păsăresc (Sorbus aucuparia) și multe altele. În zona deluroasă subcarpatică, unde pădurea a fost defrișată complet, predomină culturile agricole, pășunile și fânețele, fiind specifică vegetația ierboasă de graminee și leguminoase.

Flora abundentă ce îmbracă dealurile și poienile impresionează prin diversitatea sa și prin frumusețea speciilor de plante întâlnite aici. Flora spontană este reprezentată prin diferite specii de graminee și plante cu flori, care contribuie la îmbogățirea peisajului și la crearea unui mediu natural de o frumusețe aparte. Majoritatea plantelor cu flori se încadrează în categoria plantelor medicinale, fiind recunoscute pentru proprietățile lor benefice pentru sănătate.

Fauna terestră din această zonă este extrem de bogată, oferind oportunități unice de observare a animalelor sălbatice în habitatul lor natural. Pădurile Tazlăului sunt locuite de numeroase specii de vânat cu păr, care fac parte din fondul cinegetic local. Printre acestea se numără lupul (Lupus canis), mistreţul (Sus scrofa), râsul (Lynx lynx), cerbul carpatin (Cervus Elaphus), ursul (Ursus Arctus), căpriorul (Capreolus capreolus), vulpea (Vulpes vulpes), pisica sălbatică (Felis silvestris) și bursucul sau viezurele (Meles meles).

Avifauna este bogată și variată, ilustrând o paletă colorată de specii de păsări ce încântă privirile celor ce le observă. Printre speciile de păsări întâlnite, multe dintre ele cu statut de specii protejate, se numără cocoșul de munte (Tetrao urogallus), buha (Bubo bubo), cucuveaua (Athene noctua), gaia (Milvus milvus), eretele (Falco vespertillus), pasărea de jir (Melanocorypha leucoptera), arinarul (Chrysomirtis spinus), mugurarul sau roșchița (Pyrrhula pyrrhula) și botgrosul (Coccothraustes coccothraustes) etc